Da, bineînțeles de Covid-19 vrea să vă vorbesc. De la ultimul meu articol și până acum au trecut multe zile și odată cu ele și cazurile au crescut aproape exponențial. de la cca 1200 de cazuri zilnice la aproape 50% din cei testați.

Nu e bine, nu este bine deloc. De fapt eu vroiam doar să-mi vărs frustrarea pe școala online care se dovedește foarte ineficientă, cel puțin din punctul meu de vedere.

Eu am învățat, că atunci când nu știu ceva, întreb! poate și voi faceți la fel, sau citiți ca să puteți să treceți peste lipsa de informație. NU?

În acest caz, al învățământului, și mai precis cel online, nu, nu se face așa, mai bine să băgăm capul în pământ și să vedem cum ne descurcăm, dar să ne pici cu ceară dacă am cere ajutorul.

Sunt oameni care vor să ajute, eu și cu încă anumiți oameni, încercăm să facem tot ce putem ca, profesorii să răzbească în hățișul online în care au fost aruncați, cu sau fără voia lor.

Însă există profesori, învățători care nu ar ieși din tiparele comuniste în care s-au format, doamne ferește. Și uite așa, în loc să facem pași, care și așa sunt mărunți, noi mergem tot mai jos, afundându-ne și mai tare în metehnele comuniste, unde toți eram la fel și nu aveam voie să greșim.

Dragi învățători, profesori înțelegeți că nu ieșim foarte curând din situația în care ne aflăm, și chiar dacă ieșim (pentru că vom ieși), nimic nu va mai fi la fel cu ceea ce voi ați fost învățați. Va trebui voi să încercați, cerând ajutor, să mergeți mai departe, să înaintați pe noi “culmi de progres și civilizație”. Și nu în sensul în care ați urcat până acum 30 de ani.

Suntem aici să vă ajutăm, și chiar dacă totul va fi bine, într-o zi, progresul, mai ales cel tehnologic, nu va dispărea și va trebui asimilat.

Hai împreună să “făurim” ceea ce nu credem că putem! Pentru că putem!

IMPREUNĂ.