Știu că și voi, însă fiecare cu nivelul lui de acceptare. A cui? A situației în care ne aflăm. Noi toți, însă din ce în ce mai mult îmi vine în minte că suntem singuri, noi românii, cetățenii, în fața acestei pandemii care, din ce în ce mai mult, aduce numai depresii.

Normal că a venit, mult anunțatul, val 4, de ceva vreme deja, dar se pare că nu foarte fioros, pentru mulțimea care urlă împotriva vaccinării. Și colac peste pupăză avem și o vreme nu prea prielnică…

M-am săturat saă tot aud numere, pentru că nu rezolvă nimic, doar poate o frică pentru anumiți cetățeni.

M-am săturat pentru că este exact ca în bancul acela în care se spune că există ”decât” 4 anotimpuri în România: covid, covid, vară, covid…

M-am săturat pentru că de câte ori votezi schimbarea te trezești în același joc politic murdar.

M-am săturat deoarece știu sigur că vom trece, mai puțini cei drept, peste acest VAL 4, chiar dacă nu avem ceea ce ne trebuie, chiar dacă sistemul medical este așa cum este, si chiar dacă, și de această dată ni se spune că noi suntem de vină, nicidecum ”Ei”.

Deci dragii mei hai să vorbim de alte lucruri care să ne ajute să trecem mai ușor peste toată această situație pe care, btw, noi suntem responsabili de ea…

Ce părere aveti? Sănătate multă!