Pentru că fiecare dintre noi are probleme, ba de sănătate, ba de cu cine am votat, sau dacă am votat, am ales să mai scriu câte ceva despre mine, pe acest site.
Pentru că ultimul articol a fost despre ce m-am apucat să fac, acum aș vrea să continui cu ce s-a mai întâmplat de atunci și până în acest moment în care scriu.
Așa că am ales ca acest articol să fie despre alergat și mai precis despre echipamentul de alergat mai ales că, deși nu am luat in serios acest lucru, credeți-mă echipamentul este foarte important.
Prin diferitele site-uri “specializate” pe care am poposit, se tot scrie că pantofii sport cu care alergi sunt foarte importanți, la fel și echipamentul cu care te îmbraci. Însă, se pare, cei mai importanți sunt pantofii.
Adidas, Nike, Under Armour, Asics, etc, etc, etc, etc… și nu cred că îi pot cuprinde pe toți, sunt geniali în ceea ce fac pentru cei care doresc să alerge.
Însă am descoperit ON – Swiss Performance Running Shoes, o companie elvețiană care asta face ca model de business, pantofi sport de alergare, drumeție, oraș, în general pantofi sport de purtat atunci când îți miști picioarele mai mult timp și mai intens.

Tehnologie… nu, nu din aceea care ne sufocă zilele și uneori și nopțile ci cea pusă în practică la realizarea unor echipamente sport pe care să le folosești în ceeea ce îți dorești să realizezi. Și au ieșit ăștia:

Și au ajuns în picioarele mele. Nu exagerez însă de ceva timp, la greutatea mea îmi doresc să alerg, însă niciuna din companiile enumerate mai sus nu s-au dovedit de ajutor în realizarea obiectivului, simplu, pe care mi-l doream, acela de a alerga.
Odată încălțat și ieșit afară, am alergat. Și de atunci încoace tot asta fac dacă nu în fiecare zi la două zile tot alerg. Pot face asta. Ceea ce nu s-a întâmplat de când cu cea mică, eu având probleme cu spatele. Cloudstratus s-au dovedit a fi ceea ce îmi doream de mult timp, pantofii mei sport care mă ajută să alerg.

Și ca să vă dau un exemplu, în cele mai proaste zile am alergat minim 3k ceea ce este senzațional pentru mine. De la zero la 3k este un pas mare.
Mâine, sau în următorul articol vă scriu și despre restul echipamentului care m-a făcut să promovez această companie, fără a avea un beneficiu în afară de cel menționat în acest articol.