Începând cu februarie 2020 trăim o tragedie. Unii dintre noi, de diferite tipuri. După ce că eram rupți în cur, ne târam prin gunoaiele politicii românești, alergam spre locurile noastre de muncă urlând “Muie PSD”, și multe alte lucruri pe care le consideram “importante”, ne-a mai lovit si pandemia de ne-a luat capu’, pe unii mai mult decât pe ceilalți.
După care Decembrie a trecut, ne-am făcut vacanțele de iarnă cutreierând pe pistele de schi din țările civilizate, după care am venit acasă și ne-am izolat după ce începusem să ne facem planuri pentru anul ce începuse.
Totul s-a închis, locurile de muncă au devenit “familiale” și mulți dintre noi am început să răspundem la email-uri din sufragerie, noul nostru birou. Oameni mulți și-au pierdut locurile de muncă, alții au muncit pe brânci să și le mențină pe cele care au mai rămas disponibile si uite așa au mai trecut 3-4 luni, cu speranța că: “vom trece noi și peste asta!”.
Și tocmai începusem să trecem și peste asta, însă iată că odată pornită “activitatea”, am început încă odată să ne facem planuri… și nu cum am putea “trece peste asta” ci pentru alte vacanțe, că doar ce am stat 2-3 luni în casă și acum am “scăpat” de asta.
Mulți oameni au început să circule, neprotejați, și cu speranța că “vom trece și peste asta”. Dar încă odată sistemul nostru social ne dă peste nas. Oameni bolnavi, care nu s-au protejat, sau care, mai nou, “nu mai cred” în virus, au infectat alți oameni și uite așa acum începem o altă eră, cea în care ne vom plânge de sistemul sanitar.
Nu am avut timp câțiva zeci de ani de zile, timp în care dădeam 50 de lei la asistente să ne bage în seamă, sau că plăteam costul oficial al operațiilor suportate de casa de asigurări direct doctorilor în buzunar, pentru casele lor de pe malul lacului Snagov.
Acum am ajuns la “capătul” zidului plângerii și iată ce fac oamenii pe care i-am votat … strigă la oameni să se protejeze că nu mai sunt locuri în spitale… în spitalele făcute de Nicolae Ceaușescu pentru că de 30 de ani nu am făcut nimic, nu de 3-4 luni încoace, de 30 de ani oameni buni. Gândiți-vă la asta când veți vota data viitoare.
Dacă mai apucăm să votăm, data viitoare. Care mai apucă…
Hai sănătate, că am rămas fără cuvinte.